Universitatea Craiova a avut mai mulţi jucători convocaţi la loturile naţionale în această pauză a campionatului, dar nu toţi au bifat minute la reprezentativele lor. Chemat de selecţionerul Willy Sagnol la naţionala Georgiei, mijlocaşul Anzor Mekvabishvili a trăit numai din tribune bucuria calificării reprezentativei ţării sale la Europeanul din Germania, el fiind în afara lotului la ambele meciuri din play-off disputate de gruzini la Tbilisi, cu Luxemburg şi cu Grecia.
Nici Nicuşor Bancu nu a făcut parte din lotul României pentru amicalele cu Irlanda de Nord şi Columbia, căpitanul Universităţii Craiova declarând forfait cu câteva zile înaintea primei partide, din cauza unei infecţii la picior care a necesitat intervenţie chirurgicală. Fundaşul stânga va absenta în mod sigur la meciul din acest week-end, cu Rapid, dar sunt şanse mari să lipsească de pe teren şi la cel cu FCSB, din etapa a 3-a a play-off-ului.
În schimb, Ştefan Baiaram a fost pe teren timp de 65 de minute în victoria naţionalei U21 a României în deplasare cu Armenia, în preliminariile Euro 2025. Baiaram a evoluat cu masca pe figură şi a încasat un cartonaş galben, chiar înainte de a fi înlocuit de selecţionerul Daniel Pancu.
Fundaşul Denil Maldonado nu a fost trecut pe foaia de joc la meciul pe care Honduras l-a susţinut săptămâna trecută, în Liga Naţiunilor CONCACAAF, 1-3, la Frisco (SUA) cu Costa Rica. În schimb, stoperul Universităţii Craiova a fost integralist pentru Honduras în amicalul încheiat 1-1 cu El Salvador, la Houston în SUA.
Fundaşul dreapta Pyry Soiri a fost titular pentru naţionala Finlandei în amicalul câştigat cu 2-1, la Helsinki, împotriva Estoniei, jucătorul Universităţii Craiova fiind înlocuit în minutul 63. Pyry Soiri, care este a treia variantă pe postul de fundaş dreapta pentru Ivaylo Petev, după Căpăţână şi Vlădoiu, nu evoluase în partida din semifinalele play-off-ului pentru Euro 2024, pierdută cu 4-1 de naţionala Finlandei, la Cardiff, în faţa Ţării Galilor, în week-end-ul trecut.
Fundaşul Basilio Ndong a participat la ambele meciuri amicale disputate în Arabia Saudită de naţionala Guineei Ecuatoriale, 2-0 cu Cambodgia şi 0-1 cu Insulele Capului Verde.
Stoperul Gjoko Zajkov nu a participat decât la al doilea amical disputat de naţionala Macedoniei de Nord în Antalya, la complexul Mardan, 0-1 cu Muntenegru. Zajkov, care nu fusese utilizat în partida anterioară, 1-1 cu Moldova, a jucat 77 de minute contra muntenegrenilor.
Jucătorii Universităţii Craiova care nu au luat parte la meciurile echipelor naţionale în această perioadă au fost implicaţi într-o acțiune de protejare a mediului, alături de juniori și junioare ale clubului și elevi ai Colegiului Național Militar „Tudor Vladimirescu”, scopul fiind plantarea de copaci în comuna Apele Vii. „Ne bucurăm de faptul că putem ajuta la conservarea naturii și la îmbunătățirea mediului înconjurător” a fost mesajul clubului din Bănie.
Universitatea Craiova întâlneşte Rapid Bucureşti, sâmbătă, de la ora 21.00, pe arena „Ion Oblemenco”, în etapa a doua a play-off-ului.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER